„Mini-bilanțul” pe care Dragnea îl așteaptă de la Dăncilă. „Probabil că în următorii 10 ani vor fi niște remanieri, dar, din câte știu eu, în perioada imediat următoare, nu”

„Mini-bilanțul pe care Dragnea îl așteaptă de la Dăncilă. „Probabil că în următorii 10 ani vor fi niște remanieri, dar, din câte știu eu, în perioada imediat următoare, nu
Publicat: 15/04/2018, 16:29

Întrebat, pe 10 aprilie, dacă va fi făcută o evaluare a Guvernului la ședința CExN al PSD, Liviu Dragnea, a răspuns: „Nu. Va fi o prezentare făcută de prim-ministru, o analiză, un mini-bilanț”.

Chestionat dacă este mulțumit de activitatea miniștrilor Cabinetului Dăncilă, Dragnea a replicat: „Sunt mulțumit de activitatea prim-ministrului”, precizând însă că programul de guvernare se implementează ca la carte.

Liderul PSD a infirmat probabilitatea unei remanieri. Totuși, întrebat despre această posibilitate pe termen lung, având în vedere că în presă se discută despre astfel de amenințări, Dragnea a spus: „Păi normal. Sunt niște prieteni de-ai noștri care în fiecare săptămână trebuie să inventeze ceva, dar nu există (discuții despre remaniere – n.r.). Probabil că în următorii 10 ani vor fi niște remanieri, dar din câte știu eu, în perioada imediat următoare, nu”.

Referitor la o eventuală dispută între el și ministrul Apărării, Mihai Fifor, Dragnea a explicat: „Eu n-am dispute cu Mihai Fifor”, adăugând că „nu este nemulțumit de activitatea ministrului Apărării”.

Întrebat despre faptul că această informație a plecat chiar de la el, în urma unei declarații făcute acum două săptămâni, Liviu Dragnea a precizat: „Eu pot să fac orice fel de declarație. Încă sunt liber să fac declarații și le pot face. Dacă cineva se simte lezat, foarte bine, să interpreteze, să se supere, să-și facă griji, să dea prin presă că are cu mine conflicte. Eu n-am dispute cu nimeni”.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, pe 11 aprilie, că până la acest moment nu s-a discutat despre o remaniere guvernamentală, fiind „prea devreme” pentru o astfel de acțiune. „Nu, nu s-a vorbit despre o remaniere. Este adevărat ca unii dintre miniștri merg cu viteza întâi, altii merg cu viteza a doua. Pana in acest moment nu s-a discutat despre nicio remaniere. Cred că este devreme sa vorbim despre acest lucru, avem două luni de când suntem la guvernare”,a afirmat Dăncilă, la Antena 3.

Vasilica Viorica Dăncilă a spus că a avut discuții cu miniștrii despre „foaia de parcurs” a fiecăruia. „Nu am să dau nume. Ceea ce va pot spune este că am avut discuții cu miniștri, discuții între primul ministru și ministru. Fiecare ministru are o fișă cu programul de guvernare, fiecare trebuie să meargă, o foaie de parcurs. În luna în care trebuie să termine un obiectiv, trebuie să se încadreze în acea foaie de parcurs”, a detaliat premierul.

În spațiul public a apărut infornația că prima remaniere a Executivului va avea loc după sărbătorile pascale, vizați find miniștrii Economiei – Dănuț Andrușcă, Energiei – Anton Anton, Transporturilor – Lucian Șova și Sănătății – Sorina Pintea.

Pe ordinea de zi a discuțiile din ședința CExN al PSD s-ar putea afla și referendumul de modificare a Constituției, o inițiativă cetățenească a Coaliției pentru Familie. „Poziția mea și cred că și a partidului este cea de anul trecut, este neschimbată. Susținem această modificare a Constituției și anume că famila este, căsătoria dintre un bărbat și o femeie este temelia familiei”, a spus Dragnea, completând că propunerea vicepremierului Paul Stănescu care a propus ca referendumul să se desfășoare la sfârșitul lunii mai va fi analizată și „o să ținem cont foarte mult de ce a spus domnul Stănescu”.

Liderii social-democraților au discutat, în ședința Biroul Permanent Național din 26 martie, posibilitatea organizării „referendumului pentru familie” în luna mai a acestui an, anunța atunci vicepreședintele PSD, Paul Stănescu. „Conform graficului va fi referendum pentru familie. (…) Din toate calculele în luna mai ar urma să fie referendumul pentru familie”, a declarat Paul Stănescu, întrebat dacă referendumul va fi organizat în primăvara acestui an.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Unde va petrece sărbătorile Vlad Pascu. Judecătorii au luat o decizie în cazul celui care...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Dan Negru, cu inima sfâșiată. Tragedia care l-a marcat: A fost o zi grea atunci
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang